De la Voronet, am ajuns la Tarnita, iar de acolo, am taiat muntele Puzdra, printre grohotisuri si vai inguste si ne-am lasat in vale pana la Brosteni. Numaidecat, am ajuns intr-un tinut(ce sa va spun, e locul copilariei mele) "LUNCA'cel mai dulce peisaj din lumeeeeeee!! eiii sant melancolic, poate un pic nostalgic, dar, reverberatia codrilor si, copilaria mea, e treaba de dat la o parte?@!

....ce sa mai povestes...o nopte intreaga cu ai'Mei', o dulce si inegalabila reverie.. eram langa prieteni, si as fi stat macar o zi sa retraiesc clipele copilarie;(cand ne scaldam in Bistrita ce curge la o palma de casa mea, ori atunci cand mergeam cu plutasii de la Darmoxa pina la Borca, atunci cand o faceam pe 'micii salbatici', cu arcuri si sageti, haladuid padurile si codrii, apoi pe varfuri de munte la afine si merisoare-toate imi trec prin fata ochilor vii amintiri), dar nu era chip sa mai raman; maine trebuie sa plec.
Am ajuns in Madei iar de aici drumul o serpuieste pe sub tancurile Surducului din dreapta noastra; Bistrita domoala se indoaie la cotituri, oglindeste padurile din preajma, se lateste atat cat are loc in albie si merge linistita, ducand cu ea dorul
plutelor de odinioara. Am ajuns in Borca;



Dupa ce am trecut cam prin fuga prin Farcasa, Poiana  Pantei, sate intinse si rasfirate deoparte si alta a raului, cu oameni gospodari care stiu sa-si randuiasca treburile casei, ajungem la Dreptu, iar de aici, valea se lateste, apa e domoala si-n loc de praguri viforoase, unde se zdrumica in framantari si bolborosiri, acum e zagazuita de mana omului intr-un lac sclipitor: barajul de la Topoliceni.



Acum si aici nu mai este loc sa infrunti urgia valurilor si  stihiile nahlapilor, ci doar o apa linistita ce aduce lumina in casele oamenilor.
Privim cu admiratie constructia de beton, care inchide si fereca, cursul neobosit al Bistritei si iata-ne ajunsi la

  Poiana Teiului', (legenda o stiti)..

Numaidecat, in dreatpta se inalta drept si maiestuos 'Olimpul Moldovei', Ceahlaul, cu fruntea in negurile noptii, invaluit parca de mister si feerie.La poalele lui, isi oglindeste maretia in apele linistite ale lacului 'Bicaz'(am calatorit intr-o vara cu vaporul, si am admirat oarecum altfel frumusetile inconjuratoare, de la prora). Va prezentam frumusetile inegalabile, peisajele fara pereche de pe munte; aici timpul are alte conotatii, iar vibrarea cosmica o simtim la fiece pas.
Dupa cateva ceasuri, timp in care drumul o serpuiste printe dealuri si vai, unde stau rasfirate casute sindrilite ale gospodarilor( majoritatea stramutati),ajung la baraj, si nu catadicsesc un moment sa-mi incat privirea, din inaltul cerului(sant aidoma pasarilor-in vazduh) asa de maret si impunator este, iar atunci cand privesti in aval, ai crede ca privesti o lume miniaturala-un peisaj liliputan, unde oameni si constructii deopotriva, par minuscule jucarii-. peste tot si toate, troneaza, natura, ce cu migala si timp , slefuieste mereu peisajul inconjurator.

Am ajuns in Bicaz, orasel de munte, fara prea multe veleitati arhitecturale, dar ingrijit si cu oameni gospodari de altfel. Trecem cam in fuga prin oras, si ne indreptam spre Piatra Neamt, nu inainte de ajunge la Tarcau; sat rasfirat pe ce le doua parti ale vaii(Bistrita, ce nu mai demult era un suvoi de ape, cu rostogoliri tumultuoase), acum este un firicel ce unduie linistit, abia perceptibil, apoi ajungem la 'Sraja', si trecem la ;Pangarati', sat mare intins pana hat departe, sat ce suie pana in munte, si coboara in vai linistite.